Cinefilul de Serviciu

Acasă » Acțiune » Non-Stop (2014)

Non-Stop (2014)

ONLINE

Alătură-te celorlalți 50 de abonați.

Follow me on Twitter

non-stop-138292lÎn timp ce unii dintre colegii de breaslă îmbracă haina de „expandabil” exact așa cum alții își primesc Oscar-ul pentru întreaga carieră, bătrânul Liam Neeson (62 de ani în iunie) își consolidează poziția de action movie star cu un nou film ce reușește să ne țină cu neuronu’-n priză până aproape de final.

În Non-Stop, este unul din miile de ofițeri de zbor americani (air marshals, pe limba lor) care, complet undercover, călătoresc cu avionul pe diferite rute și au dreptul să intervină în forță pentru a evita momente neplăcute, de genul 9/11. Distracția începe, evident, după decolare, în momentul în care primește o serie de mesaje pe telefonul mobil, pe o frecvență folosită doar de către poliție, din care rezultă că cineva știe foarte bine cine este și cu ce se ocupă și-l amenință că, dacă nu virează 150 milioane într-un anume cont, va omorî câte un pasager la fiecare 20 de minute.

Vor trece 20 de minute, apoi încă 20, și tot așa, și, în ciuda eforturilor depuse de Neeson și de ajutoarele sale (o stewardesă și o vecină de scaun, pe care le scoate pe nedrept din cercul de suspecți), de fiecare dată vom avea câte o victimă,  toate crimele fiind făcute într-un mod neașteptat și după metode ce-amintesc, mai degrabă, de romanele lui Agatha Christie. Povestea se complică și mai mult atunci când ofițerul se vede nevoit, fără prea mare succes, să-și convingă superiorii că nu el este teroristul și că nu încearcă să deturneze avionul, din cauză că acel anume cont pomenit mai sus e deschis chiar pe numele său. Dacă mai punem la socoteală și o bombă care caută să-și ducă la bun sfârșit numărătoarea inversă, clar, nu-i una din zilele lui bune.

Dar greul nu cade, însă, pe umerii personajului lui Neeson, ci asupra celor trei scenariști, care creează situații-limită ce pot fi, în același timp, și plauzibile, dar și aproape imposibile, depinzând de fiecare cinefil în parte cât de mult se va lăsa sedus de suspans și de desfășurarea acțiunii. Personal, nu am ce să le reproșez din punctul ăsta de vedere, cu excepția twist-ului de final, cam tras de păr, când aflăm cine, ce și cum, dar, sincer, nu știu ce altceva mai bun ar fi putut să scornească.

Liam Neeson e cât se poate de credibil în rolul unui polițist cu mai multe probleme  (băutură, familie, oboseală fizică și psihică), care face echipă bună cu Julianne Moore, vecina de scaun (se vede chimia dintre personajele lor), dar scenariștii se opresc la timp, înainte să amestece afacerile cu plăcerea, 🙂 . De asemenea, aveți ocazia să o vedeți la lucru pe noua nominalizată la Oscar cu cei 12 Ani de Scavie, Lupita Nyong’o, într-un rol mai mic.

Concluzie: Un film fără pretenții, ușor deasupra mediei, care nu-și propune altceva decât să ofere entertainment, lucru pe care îl face cu succes.

Verdict:

6 Sticky NotesTrailer:

Official Site: http://www.nonstopthefilm.com/

Sites: IMDb  RottenTomatoes  Metacritic  Cinemagia  Cinemarx


Un comentariu

  1. […] Non-Stop – 32.674 That Awkward Moment – 8.361 The Book Thief – 4.735 The Bag Man – 4.029 Only Lovers Left Alive – 1.359 […]

Lasă un comentariu

martie 2014
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31