Acasă » Romantic
Arhive categorie: Romantic
Ultimele Comentarii
Autorii blogului
cameleonii
delfinasu
Andrei Mutuligă
gab0nne
Endless Love (2014)
Mulțumiri Ro Image pentru invitație.
Remake al filmului cu același nume din 1981 regizat de Franco Zeffirelli și considerat cel mai slab film din cariera italianului, Endless Love este o dramă romantică mult prea naivă chiar și pentru cei care nu au încă buletin. (mai mult…)
Her (2013)
Dacă în prezent tehnologia pare a fi doar un subiect care naște discuții pe tema dezumanizarării, în viitorul nu foarte îndepărtat imaginat de Spike Jonze totul devine o certitudine și își atinge apogeul printr-un sistem de operare atât de inteligent încât te ascultă, te înțelege, te cunoaște și îți satisface orice dorință, suplinind nevoia de interacțiune umană. (mai mult…)
La vie d’Adèle (Blue Is The Warmest Color) (2013)
Manohla Dargis de la New York Times, unul dintre puţinii critici care s-au încumetat să ponegrească câştigătorul Palme d’Or-ului de anul acesta, spunea „The movie feels far more about Mr. Kechiche’s desires than anything else.”, și, din păcate, este concluzia la care am ajuns și eu. (mai mult…)
Whatcha Wearin’ ? (My PS Partner) (2012)
Nu de puţine ori mă transform într-un cobai şi aleg spre vizionare filme din diverse colţuri ale lumii despre care nu ştiu mai nimic, şi nu de puţine ori am ocazia să dau peste filme ceva mai bune/interesante decât cele cunoscute în rândul cinefililor. În cazul de față vorbim despre o comedioară romantică din Coreea de Sud, care s-a dovedit a fi un experiment pe jumătate plăcut. (mai mult…)
Ain’t Them Bodies Saints (2013)
Principalul motiv pentru care am văzut acest film este Rooney Mara, una din recentele mele slăbiciuni în materie de frumuseţi hollywood-iene, şi nu numai. Are un je-ne-sais-quoi doar al ei, care mă obligă de-a dreptul să-i văd film după film. Bine, bine, deocamdată am bifat doar 3 şi printre ele nu se numără şi fata cu dragonul tatuat, :). Dar pentru că face parte din categoria mâţelor blânde care zgârie rău, cred că mă voi bucura multă vreme de diversitatea şi versatilitatea rolurilor sale.
În „Ain’t Them Bodies Saints”, este Ruth, care se iubeşte nespus de mult cu Bob, jucat de fratele mai puţin mediatizat al viitorului Batman, anume Casey Affleck. Îl anunţă că vor avea un copil, ambii par foarte fericiţi, visează la viitorul lor împreună, dar, din păcate, aflăm că ale tinereţii valuri înseamnă, de fapt, pentru Ruth şi Bob, jafuri armate, urmăriri, împuşcături şi multă fărădelege. Filmul începe, practic, cu capturarea lor, moment imortalizat şi-n posterul de mai sus, când cei doi îşi jură dragoste eternă. (mai mult…)
Charlie Countryman (2013)
Shia Labeouf, în caz că l-aţi uitat, e actorul care şi-a consumat talentul actoricesc undeva în umbra fundului apetisant deţinut de Megan Fox. Apoi, a încercat să fie şi viitorul Indiana Jones, dar parcă tot bătrânul Ford a dat mai bine pe ecran. În prezent, în drumul către posibila maturizare ce vine cu „Nymphomaniac„-ul lui von Trier, Shia îl joacă pe Charlie Countryman la….Bucureşti !
The Great Gatsby (2013)
După cum arăta trailerul, era clar că „The Great Gatsby” nu va fi un film memorabil , dar nici nu mă așteptam să fie dezamăgirea anului, cel puțin până în acest moment. Multă lume spunea prin recenziile apărute imediat după lansarea filmului că este făcut doar pe placul celor care nu au luat contact cu complexitatea cărții și care se vor declara mulțumiți de intriga poveștii și de spectacolul vizual oferit. Nimic mai neadevărat!
În cazul de față, dacă ai văzut mai mult de 10 filme bune la viața ta și dacă știi cu ce se “mănâncă” un film (nu la popcorn mă refer), chiar nu este nevoie să citești cartea ca să-ți dai seama cât de slab este acest film. (mai mult…)
Blue Valentine (2010)
„I didn’t want to be somebody’s husband and I didn’t want to be somebody’s dad, that wasn’t my goal in life. But somehow it was. I work so I can do that.”
În 2008, Sam Mendes propunea un studiu asupra relației de cuplu în „Revolutionary Road”, bazat în mare parte pe replici și prestațiile actorilor. De data aceasta, debutantul Derek Cianfrance, ne propune aproape același lucru, dar ambalat mult mai bine. Este atât de bine ancorat în realitate, atât de natural jucat și plin de emoții, încât în unele momente uiți faptul că urmărești o ficțiune. (mai mult…)
Adore (2013)
Roz (Robin Wright) şi Lil (Naomi Watts) joacă rolul a două milf-uri (dacă nu ştii ce înseamnă, vezi concluzia de mai jos), foarte bune prietene încă din copilărie şi , pe deasupra, vecine – locuiesc undeva în Australia, chiar la marginea unei plaje superbe. Principala calitate care le defineşte este că, de la minutul 1 până pe genericul de final, arată la fel ca-n posteru’ alăturat, deşi acţiunea se desfăşoară pe parcursul mai multor ani.
Lil e văduva, dar curtată de un coleg de serviciu, Roz are un soţ, dar chestia e că ambii bărbaţi ajung să le creadă, mai în glumă, mai în serios, lesbiene (deci, îţi poţi da seama cât de mult se împiedicau una de alta) şi încet-încet, vor renunţa să se mai ţină după curu’ lor. Fetele se amuză teribil de presupusul lesbianism, că nici vorba de aşa ceva, că hahaha şi hihihi, dar noi ne dăm seama că ele se iubesc mai mult decât cred, atunci când scenariul le îmbârligă pe fiecare cu singurul copil al celeilate, practic, ele iubindu-se prin intermediul acestora. Awkward… Care copii, amândoi la vârsta la care hormonii dau pe-afară din pantaloni de mulţi ce sunt, arată ca două statui greceşti pictate de da Vinci. C-aşa-i în tenis…. (mai mult…)
Vanishing Waves (Aurora) (2012)
Ca să nu mă mai înjure lumea pe stradă că n-am văzut în toată viaţa mea un film făcut de lituanieni, mi-am zis să-mi spăl ruşinea cu „Vanishing Waves”, un thriller sf, şi romantic pe deasupra, deci o combinaţie de genuri care n-ar trebui să lase pe nimeni indiferent, cu atât mai puţin pe cinefilul din mine.
Povestea e simplă, dacă putem spune aşa – un om de ştiinţă într-ale creierului participă la un experiment care-i permite să se „conecteze” la mintea unei paciente aflate în comă. (mai mult…)
Fa yeung nin wa (In the Mood for Love) (2000)
Așa cum “In the Mood for Love” este una dintre cele mai atipice producţii romantice, așa și recenzia ce urmează este una atipică pentru acest film şi cât se poate de subiectivă. Cine nu acceptă decât laude aduse acestui film, ar fi bine să se oprească aici din citit.
Chow şi Mrs. Chan, personajele principale ale filmului, sunt doi oameni nefericiți în căsniciile pe care le au, doi oameni care petrec marea parte din timpul lor în singurătate, doi oameni pe care destinul îi aduce împreună în momentul în care amândouă familiile se mută pe același palier. De la primele priviri și de la primele dialoguri schimbate, cei doi simt o oarecare atracție reciprocă, care se amplifică în momentul în care niște detalii aparent banale, îi fac să creadă că partenerii lor de viață au devenit amanți. În urma acestui eveniment, consecințele sunt total diferite de ceea ce ne-am putea închipui că ar fi normal să urmeze. Cei doi nu cer socoteală, nu fac scandal, nu pun capăt relațiilor și nici măcar nu au de gând să schimbe ceva, ci, legați de această bănuială (pentru că rămâne tot timpul la stadiul de bănuială), cei doi ajung să se cunoască, să devină inițial prieteni, ca apoi să se îndrăgostească și să pornească un joc de „sadomasochism sentimental” prin care își neagă sentimentele, își resping orice fel de pornire interioară și cel mai grav, își pierd calitatea de ființe, devenind doar două personaje ce interpretează nişte roluri într-o realitate doar a lor. (mai mult…)
La Migliore Offerta (The Best Offer) (2013)
Virgil Oldman: What’s it like living with a woman?
Lambert: Like taking part in an auction sale. You never know if yours will be the best offer.
„La Migliore Offerta (The Best Offer)” este un mix excelent de dramă, romantism, mister, film psihologic și chiar puțin umor. Pentru mine este cel mai bun film al anului până în acest moment și îmi este greu să cred că vor mai apărea până la sfârșitul anului multe filme care să-mi placă mai mult încât să nu rămână într-un top 10 pe 2013.
Încă o dată Giuseppe Tornatore ne arată cum se scrie o poveste care să ne țină interesul ridicat de la început și până la final, care să ne atingă, care să ne ofere acel deznodământ ce face un film să fie ținut minte, și nu în ultimul rând, care să ne lase la final într-o stare de meditație asupra temelor atinse. Toate astea, cu un simț artistic desăvârșit, cu un dialog de calitate și cu o mare atenție oferită personajelor și decorului. (mai mult…)
Warm Bodies (2013)
Warm Bodies, noul film al lui Jonathan Levine, menține din primul și până în ultimul minut o atmosferă degajată și un ton ușor sarcastic, lucru care îi face în mod paradoxal și bine și rău în același timp.
Bine, pentru că atâta timp cât îți arată din primul minut că nu se vrea luat în serios, te împiedică să dai cu el de pământ și te face să-l accepți așa cum este și să fii suficient de relaxat încât să guști o astfel de poveste tâmpițică până la capăt, să închizi ochii la multele hibe pe care le are și să te amuzi la câteva situații caraghioase, la monologul interior foarte simpatic al lui R, dar mai ales la aluziile delicioase îndreptate către clasica poveste a lui Shakespeare, Romeo și Julieta (numele personajelor, situația lor „socială”, poziția tatălui, scena balconului). (mai mult…)
En kongelig affære (A Royal Affair) (2012)
Propunerea danezilor la Oscarurile din acest an este un mix captivant între intrigile politice și cele amoroase din Danemarca tulbure a secolului XVIII.
Singurul reproș pe care i-l pot aduce, este nonșalanța cu care este spusă povestea. Pare mai mult interesată să ofere niște informații „din interior”(interesante, nu zic nu) și mai puțin să satisfacă spiritul artistic al privitorului și să-i potolească setea de detalii. „Starea națiunii” în timpul diferitelor schimbări suferite, ne este vag prezentată. (mai mult…)
Amour (2012)
Am ales ca primă postare filmul lui Haneke, pentru că din punctul meu de vedere este filmul anului 2012, sau mai bine zis, singurul film al lui 2012 pe care sigur nu îl voi uita multă vreme de acum înainte.
În stilul său rece și nonconformist, Haneke ia o situație realistă și aparent banală, îi adaugă un titlu cu greutate, o desfășurare liniara și cand simte că te-ai acomodat cu situația și înțelegi mesajul, schimbă radical macazul și te lasă perplex, adăugând și câteva elemente simboliste, așa cum îi stă bine unui regizor ce a studiat intens filozofia și psihologia. La final, indiferent că ai gustat sau nu acest film, cu siguranță vei avea nevoie de minute bune să-ți pui gândurile în ordine. (mai mult…)
Cinefilul de Serviciu 